Florin Irimia

Writer @ work

Author: Florin Irimia

Planul de evadare

“Contasolenoid_1_fullsizectul se produsese”, ne spune la un moment dat, cu o replică de film, naratorul din Solenoid, referindu-se la… nu contează la ce, pentru că, în momentul acesta, indiferent cum  aș încerca să vă spun, n-ați putea înțelege cu adevărat la ce se referă. Mi-a plăcut simplitatea mesajului, antagonic cu cea mai mare parte a cărții scrisă cu o aplecare aproape răutăcioasă către neologisme inexistente (încă) în limbă, sau cel puțin în dicționar (inconcevabil, o traducere a mult mai banalului unconceivable, m-a atras în mod special), termeni tehnici din biologie, matematică și fizică cuantică, și cuvinte vechi, azi rar întrebuințate în limbă. Mi-a plăcut simplitatea lui, dar și perfecta sa aplicabilitate în context, pentru că, începând să citești Solenoidul cărtărescian, îți dai seama că exact asta se întâmplă, de la primele pagini se produce un contact, un clic, o atingere de magnet, între tine, cititorul, și eul care începe să depene povestirea. Nu pe nesimțite, deloc chiar, îți dai seama că ai fost racordat la o sursă de inteligență intensă, hipnotică, benefică și malefică în aceeași proporție, că ai fost prins cu niște curele invizibile de scaunul stomatologic care va apărea atât de des în carte, dar că, în loc de gură, cineva ți-a deschis creierul și îți umblă acolo, ca un chirurg demonic pe care îl visezi noaptea în somn.

Asta este experiența parcurgerii acestui roman hipnagogic, halucinant, care, de fapt, nici nu e roman (cum nici ce citiți acum nu e o cronică), ci „doar” un manuscris al cărui soartă este să se transforme în cenușă, pe care îl citești mult timp fără să bănuiești că ceea ce citești deja nu mai există, ca și cum fiecare foaie pe care ai parcurs-o s-a desprins din cotor și a început să ardă, fiind mistuită de foc într-o singură clipă, fără ca tu să-ți dai seama.

Într-adevăr, Solenoid nu este un roman, ci o experiență, o permanentă provocare la limita suportabilității cognitive, emoționale, psihice, căreia însă trebuie să-i faci față, de fapt căreia vrei să-i faci față, pentru că dacă nu-i faci, și nu te obligă nimeni să-i faci, înseamnă să te privezi singur de incredibila, aproape inumana frumusețe a scrisului din interior. De fapt, Solenoid chiar asta și este, mai puțin o carte cât o bobină de 15x20x5 pe care o acționezi deschizându-i paginile și pe care, odată pornită, îți vine greu s-o închizi, căci, închizând-o,revii cu picioarele pe pământ. Vreau să spun că revii cu picioarele pe pământ la propriu, pentru că ori de câte ori o deschizi, începi și tu, laolaltă cu naratorul, să te ridici în aer. Asta este experiența pe care ți-o oferă parcurgerea ei, levitarea, statul în aer ca între două lumi, cea reală și cea a visului, cea demonică, a groazei și damnării supreme, a singurătății absolute, și cea dumnezeiască, a binecuvântării și păcii interioare, a iubirii și contopirii totale cu lumina.

Dincolo de imagistică sa mirobolantă și de incredibilele întâmplări/episoade pe care ni le împărtășește naratorul, altfel spus, dincolo de felurile în care am putea interpreta ceea ce ni se descrie în carte (delirul unei minți schizofrenice, imaginația superlativă a unui scriitor care ca să poată să scrie a trebuit să renunțe la scris, un mod ingenios de-a face față meschinăriei existenței de zi cu zi într-un București sufocat de comunist și tristețe, un omagiuadus creierului omenesc, performanțelor, dar și limitărilor sale), Solenoidul reușește să impresioneze inclusiv la nivel de mesaj, de teză, de argument. Și care ar fi acesta? Care ar fi,de fapt, concluzia, iluminarea, revelația la care ajunge naratorul, scriitorul ratat, dar omul de succes din romanul-care-nu-este-un-roman? Că singura literatură autentică este cea care nu va fi niciodată încredințată tiparului, că singurul motiv pentru care merită să scrii este ca să te afli pe tine (pentru ca apoi să renunți la tine), că viața dedicată scrisului pentru a fi transformat în cărți care la rândul lor să fie transformate în glorie și bani (și asta în cazurile fericite) este o viață irosită, falsificată, o iluzie, o himeră, că principalul scop în viața oricui ar trebui să fie conștientizarea zădărniciei vieții și apoi lupta împotriva acestei zădărnicii pe care nici măcar nu poți s-o învingi, dar poți să i te împotrivești: „Ah, strigă, strigă contra stingerii de sori!” Și că singurul fel în care poți să strigi și totodată să renunți la tine este iubind. Pe mama copilului tău și pe cea care s-a născut din iubirea dintre voi doi. Asta e singura creație veritabilă, cea provenită din iubire și nu din frustrare și suferință (cum sunt cărțile, de exemplu) și în același timp singura “evadare” care ni se poate  permite. O concluzie la care au ajuns, poate, și alți scriitori, dar cu siguranță puțini au reușit, dacă au reușit, s-o exprime la fel de bine, și de fapt nu bine, ci lafel de năucitor, ca Mircea Cărtărescu. 

Orice ar fi, eu nu mă îndur să-arunc Solenoidul în foc. Deși n-ar fi exclus să nu ardă!


Interviu Bookblog (Raisa Stoleriu)

Când tinerii aceia cântă sau scandează, “Vrem o țară ca afară”, oare se gândesc și la citit?

Citiți tot interviul aici.

Interviu Semne bune (Ion-Valentin Ceaușescu)

Cred că țara asta ar fi mai interesantă dacă ar avea mai mulți străini în ea.

Citiți tot interviul aici.

Interviu Filme și cărți (Jovi Ene)

Să nu citești și să nu te uiți la filme mi se pare absurd, mai ales atunci când trăiești într-o realitate  absurdă ca cea de la noi.

Citiți tot interviul aici.

Interviu Suplimentul de cultură (Florin Iorga)

Când scrii, scrii pentru carte, nu pentru tine.

 Citiți tot interviul aici.

Interviu Bookmag (Virginia Costeschi)

Scriitorul este asemenea unui actor care la fiecare roman învață un rol pentru ca în final să intre în pielea personajului.

 Citiți  tot interviul aici.

Interviu Bookaholic (Eli Bădică)

Dacă e să fim onești, cartea mare lucru n-a însemnat pentru români niciodată.

 Citiți tot interviul aici.

Interviu Ziarul financiar (Stelian Țurlea)

Când scrii, nu mai eşti tu, cel care vorbeşte apoi despre scris. Nu în totalitate, cel puţin.

 Citiți tot interviul aici.

 

© 2018 Florin Irimia

Theme by Anders NorenUp ↑